Claudiţa, dragostea mea

4 min pentru citire

Claudiţa e o fată tînără şi frumoasă. Are 27 de ani. A terminat liceul, apoi o facultate nu prea grea dar plăcută, ceva cu realaţii internaţionale sau turism, nu e foarte sigură nici ea, trei ani, să fie bine. Au fost cei mai frumoşi ani, studiu, studiu, ce-i drept, dar şi distracţie. Claudiţa şi-a întîlnit sufletul pereche în facultate şi s-a căsătorit, deci, de fapt, nu e o fată, ci o doamnă. Prima ei vacanţă în Grecia a fost un vis, feisbucul stă mărturie de-a pururi, în faţa tuturor, că îşi iubeşte soţul tînăr ca şi ea, marea, dansul şi călătoriile. A urmat Croaţia şi, inevitabil, revelionul în Thailanda. Ochii albaştri ca marea. Prietenele invidioase. Like.

Claudiţa are un dozator de sucuri la supermagazin. E patroană. Mă nimeresc pe-acolo. Nenea Alin, ce mai faceţi? Nu v-am văzut de mult. Îi zîmbesc larg. M-am săturat eu de mine, de apărut la televizor, prin ziare, la radio, hăăi-hăăi, votaţi-mă! Şi, apoi, „nenea”? Nu-s atît de bătrîn! Ce să fac, Claudiţo, ia, candidez – zic în barbă, ca Moş Ion Roată. Daa? Chiar? Ce bine-mi pare! Unde? La Parlament, la Senat, zic. Unde, la Bucureşti? – îşi arcuieşte sprîncenele. Aici la judeţ candidez, la Hunedoara – privesc eu în stînga jos. Păi iară sînt alegeri, n-am fost la alegeri acum cîteva luni? Iarăşi mergem? A dracu, unu probează taman acum o mîţă chinezească cu baterii de la raionul de jucării, iadul, un copil ţipă. Atunci a fost pentru primari, zic, acum e pentru parlamentari. Aa, da? Şi cînd? În unşpe decembrie. Să mă votezi. Da normaaal, normaaal. Şi tanti Gabi, e bine? Bine, zic. Fug, că am ceva treabă. Te pup! Sărumîna, pupaţi şi pe tanti Gabi. Bine.

Măi oameni, cred c-am pus-o.

Nu mai scriu morala fabulei, că e evidentă. Ba o scriu, dar pe scurt: tinerii nu sînt interesaţi de politică. Ştiam. Mai mult, e chiar trendy să-ţi afirmi greaţa şi dispreţul faţă de partide, Parlament, politicieni, politică. Porcii ăia, să n-aud de ei! Şi cînd tinerii îşi bat joc de politică, politica îşi bate joc de ei.

Şi Claudiţa mea, la un moment dat, se va scandaliza că ea munceşte din greu, cu mica ei afacere, şi banii nu-i ajung şi nu se mai descurcă, în timp ce nemernicii de politicieni fură ca-n codru şi nici că le pasă. Banii munciţi de ea se duc în licitaţii trucate, în comisioane pentru şmecherii zilei, în vilele şi maşinile politicienilor şi afaceriştilor care roiesc în jurul lor iar Claudiţa e tot mai săracă. Şi Claudiţa va avea un copil şi o să-i trebuiască ghetuţe şi haine şi şcoală şi mîncare şi doctori şi şi şi… o să-şi ia lumea-n cap, într-o bună zi. Pleacă încotro vede cu ochii. Trei milioane şi jumătate de români trăiesc printre străini. Cei care figurează în acte, dar, de fapt, sînt mult mai mulţi. Acolo au găsit de lucru, la şters la fund bătrînii mai bogaţi ai Europei. După Siria, de unde oamenii fug de groaza războiului şi a morţii, România este a doua ţară din lume ca rată a migraţiei, spune statistica ONU de anul acesta. A doua din lume! Fug românii din ţara lor ca de ciumă şi holeră. În fiecare zi, două autocare pline pleacă definitiv din România. În fiecare an, un orăşel al ţării se pustieşte.

Dacă nu va fi prea bătrînă cînd îşi va da seama că şi ea trebuia să plece încă de acum cîţiva ani, Claudiţa îşi va face bagajele, într-o bună zi, cu orice risc. În locul ăsta nu se mai poate trăi. Asta nu mai e ţară. Cine-a împuţit locul ăsta, Claudiţa? Cine te-a alungat din ţară, Claudiţa? Unii, pe care şi tu şi generaţia ta îi puteaţi opri să se urce ca păduchii în frunte. Credeai că tu o să scapi? Că tu o să poţi s-o duci bine, într-o ţară furată? Că săracii vor mai găsi ceva mărunţi şi pentru dozatorul tău, cînd ei nu mai au de pîine? De fapt, degeaba îţi scriu aici, Claudiţa, tu nu citeşti ziarele şi nu te uiţi la televizor, la politică, pentru că e şi plictisitor şi te şi scîrbeşte. Aşa că o să le spun, mai bine, părinţilor tăi să-ţi dea un telefon şi să povestiţi cinci minute despre viitor şi despre alegerile astea, din 11 decembrie. Dacă n-or fi şi ei prea scîrbiţi ca să se informeze. Aşa că pun mesajul ăsta într-o sticlă şi îl arunc pe Mureş în jos, poate l-o găsi cineva. Şi ăla care-l găseşte, să-i spună Claudiţei că o rog, ca pe nu ştiu ce, să deschidă ochii şi să facă tot ce crede ea că are de făcut. Încă nu e prea tîrziu. Sper. Te rog, Claudiţa!

Alin BENA

X

Pin It on Pinterest

X
Share This