Cristina Ciucu: ”Căutăm vinovați o dată la 4 ani pentru ceea ce România devine”

2 min pentru citire

Campania electorală: ultima săptămână. Ce au făcut românii până acum?Au adoptat formele fără fond, iar despre acest mod de abordare al modernizării unei societăți au scris Mihail Kogălniceanu sau Titu Maiorescu care a enunțat-o continuată și dezvoltată de M. Eminescu.

Titu Maiorescu vorbește de formă fără fond: ,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“ Românii au adoptat o Constituție în 1866, pe cea belgiană, cea mai bună ca formă, dar care nu-si găsea fondul în România.

Superficialitatea ne-a dus la o lipsă a reperelor și am ajuns vorba lui Caragiale la o societate „spoită” cu occidentalism, noi fiind „orientali” în gândire: ne place „bârfa”,”pălăvrăgeala politică”, alegând mereu pe cei care ne promit că ne dau fără să facem nimic, așteptând Apusul României pentru a fi cu toții la masa pomenii. Neimplicarea românilor se datorează faptului că politica a fost o formă fără fond care i-a ajutat pe cei mai mulţi să se îmbogăţească pe sine, mai puţin să dreagă ţara şi să vină cu proiecte valabile pentru ea. Acest fapt a dus romanul spre o atitudine individualistă, iar spiritul civic, care ar trebui să ţină seama de interesul colectivităţii este minor.

Căutăm vinovați o dată la 4 ani pentru ceea ce România devine, dar preferăm să stăm acasă în ziua votului sau să votăm aceleași sigle sub care sunt aceiași oameni care iși rotesc funcțiile între ei.De cele mai multe ori au eșuat, dar românului îi place să-i mai dea o șansă, fiind generos, însă ce nu a înteles încă românul este că această generozitate dă dovadă doar de faptul că am rămas într-o societate tradițională fără să evoluăm spre Occident. Bine, le-am luat noi pe toate cele rele? Dar cum? Prin nepăsare, prin neinformare, prin dezinteres față de noi înșine.

Vine ziua votului: v-au promis că vă dau și nu vă iau, dar nu v-au spus de unde vă dau. Nu vreau să „Îndrăznesc să cred în România lor” și nici să merg cu „România înainte” așa cum este acum, cu oamenii de pe listele PSD și PNL HUNEDOARA.

X

Pin It on Pinterest

X
Share This