Cutremur şi cronică

6 min pentru citire

Nu-mi imaginam asta. Am mai trăit câteva cutremure în Italia, în cei şase ani. Dar ce s-a întâmplat ieri, aici la mine, nu-mi permite să scriu reportaje, mă simt prea implicat ca să vă povestesc din sentimentele altora. 

Trăiesc în Massa Martana, o zonă (Umbria, centrul Italiei) în care mişcările seismice se înregistrează mai mult ca oriunde. Ieri noapte m-a trezit legănatul patului şi inconştient, am rămas paralizat şi fără reacţii. M-am împins şi mai mult în pat vreo 20 de secunde, am strâns cu mâna de pilotă şi m-am uitat la Diana. N-am vorbit. Ne trezise pe amândoi dar n-am ştiu ce să facem. 

247 de morţi şi multă linişte. Doi români au murit şi alţi opt sunt încă dispăruţi. Este tragic. Putea fi şi mai tragic, dacă autorităţile italiene nu s-ar fi coordonat exemplar. Vreau şi sper să reuşesc să vă ilustrez situaţia din Amatrice şi Norcia, exact aşa cum am văzut-o eu. Nu cum o povestesc jurnaliştii italieni şi serviciile de intervenţie specială care ieri dimineaţă nu ştiau nici măcar unde se află Amatrice pe hartă – şi ăsta se vrea a fi un compliment. Mă ajut şi de calificarea mea în zidărie de piatră ca să puteţi înţelege, oarecum, de ce s-a ajuns aici. Mi se par inutile toate analizele seismice şi geologice când problema e foarte simplă.

1926781_156658064686496_6880770156344134490_n

Întâi de toate, nu comparaţi Italia cu România. Nici la nivel de intervenţie, nici la nivel de infrastructură – arhitectură şi proiectare. M-au întrebat mai mulţi ce-ar fi fost în România după un cutremur ca aici. Mult mai multe victime. Noi nu ne permitem să intervenim atât de conştient şi nu suntem nici ajutaţi de dotări. Să nu mai vorbesc de infrastructură.

Amatrice, Norcia, Castelluccio, Cascia, Preci, Sellano, Accumoli, Arquata del Tronto, Sommati, Voceto, pe aici (sau prin apropiere) am fost eu ieri. Am mers mai mult să ajutăm, nu neapărat să pozăm şi filmăm. Mi-ar fi fost ruşine să stau cu telefonul în mână şi să-i filmez pe alţii cum îşi rup degetele printre mormanele de pietre. N-am reuşit încă să-mi ordonez ideile, nici nu-mi doresc să relatez într-un anume standard. Ieri am dormit de la 1 la 3:40 şi n-am mâncat nimic până la 23:30. Nu poate fi relatat ce s-a întâmplat acolo decât haotic, exact aşa.

CqnYvS6WIAAUl1D

Voi aţi văzut case prăbuşite, victime scoase de printre bucăţile de ciment, declaraţii oficiale şi tot felul de explicaţii cu harta în faţă. Eu am văzut oraşele şi traseul pe viu. Am văzut şi auzit maşinile de pompieri şi ambulanţele, am văzut elicopterele, am văzut autocarele pline cu oameni plini de praf şi copii dezorientaţi. Am văzut spaima din ochii bătrânilor din Norcia care-şi întindeau hainele pe sârma de la geam şi încercau să pară normali. Am văzut cozile de voluntari la donat sânge şi materiale. Eu am simţit praful din Amatrice la mine în plămâni. 

20160824_173726(0)

Ca să ajungi la Norcia, oraşul principal – târg al celorlalte sate din împrejurimi, din Umbria ai două posibilităţi: poţi merge pe Spoleto sau pe Trevi. Ambele drumuri naţionale sunt vechi şi par nişte cărări complicate printre Apenini. Diferenţă mică între cele două drumuri, dar ca medie de kilometri sunt mai puţin de 60. Noi am făcut ieri 166 până la Norcia şi vă spun asta ca să realizaţi cât de afectată este întreaga zonă, nu doar Amatrice + una sau două alte localităţi. Ca să realizaţi că numărul victimelor nu se va opri la 300. Să fiţi conştienţi că nu doar în Amatrice erau case atât de vechi, ci în toată zona Norcia – Rieti.

Şi vă scriu cu părere de rău, dar în centrul Italiei, una din cinci familii de italieni au în componenţă şi vreun român sau româncă – îngrijitori şi/sau angajaţi „tuttofare”. Care fac de toate prin curtea lor, de la tăiat iarba la îngrijit bătrâni. S-ar putea să mai existe români afectaţi, dispăruţi sau morţi.

Stilul este identic în tot centrul Italiei, casele fiind construite (inclusiv astăzi) doar din patră de câmp sau de munte, cărămizi şi lemn. Multe dintre ele sunt aşezate pe nisip sau direct pe bucăţi de stâncă, fără fundaţii. Pereţii sunt de o grosime impresionantă, multe baze fiind mai groase de 50, 60 cm. Oraşele vechi sunt aglomerate şi aşezate strategic, pe munte, cu foarte puţine căi de acces (de obicei una singură) şi de multe ori înconjurate de ziduri. Sunt însă şi case la fel de vechi, împrăştiate pe munte. Nu prea există sălbăticie în zona respectivă. Oriunde întorci privirea, vezi câte-o casă, câte-o cabană, o cetate, sau vreun hotel.

Aţi văzut filme medievale, cu oraşe ale căror străzi înguste, pavate cu piatră, sunt murdare de paie şi de bălegar, pe care se plimbă în voie capra fierarului, găinile croitoresei şi vaca zidarului? Pe care copiii îmbrăcaţi în zdrenţe se joacă de-a cavalerii jonglând cu nişte beţe? Exact aşa-i. Doar că nu mai sunt capre şi vaci, iar copiii au plecat în oraşe mai mari în căutarea unui viitor. Multe case sunt moştenite şi păstrate cu acelaşi miros, pentru că Italia ţine mult la tradiţie şi la arhitectură. Acolo unde stăteau acum sute de ani vacile, oamenii şi-au făcut acum dormitoare, băi şi bucătării. Dar nu şi-au schimbat şi nu-şi vor schimba niciodată (în ciuda nefericirilor) stilul caracteristic şi vechi. Cutremure au fost dintotdeauna, nu ştie nimeni câţi au murit înainte ca noi, cu televizioarele noastre şi cu telefoanele şi elicopterele noastre şi cu sateliţii noştri, să fim în prima linie de informare şi demersuri.

Revin la ideea că victime mai sunt. Sunt şi în alte oraşe. Dar că puteau fi şi mai multe dacă Italia nu dispunea de o aşa caracatiţă de drumuri – căi de acces spre locurile pricinuite. Drumuri mai înguste şi mai sinuoase, dar bine întreţinute – unele, chiar, cu asfalt de o calitate cum nu vezi nici prin Roma. Au permis transportul răniţilor şi accestul echipelor de protecţie civilă în timp util – până când s-au eliberat străzile principale. 

Elicopterele au survolat toată zona şi au notat dezastrele, comunicând cu echipele de la sol şi făcându-şi prioritate. Oamenii şi-au scos la treabă tractoarele, camioanele şi escavatoarele – fiind o zonă rurală, fiecare om are cel puţin un tractor sau vreo Panda cu remorcă. Aşa au eliberat o parte din drumuri. La noi, fără să fiu răutăcios, dacă s-ar fi întâmplat asta în Moldova, unde avem un tractor şi două escavatoare pe judeţ, oare ce improvizaţii s-ar fi făcut? 

rieti_agg_ore_151

 

Ataşez harta asta, un rezumat al cutremurelor de ieri (până aseară), public, dar încerc să mai completez.

Sergiu Balaban Duck

Sunt o persoană diferită pentru fiecare om care mă cunoaște. Pe voceastrazii.com din prima zi.

X

Pin It on Pinterest

X
Share This