Diaspora se mobilizează doar din patru în patru ani

2 min pentru citire

Înşelător. Diaspora se mobilizează doar din patru în patru ani. Şi se complică inutil. Acţiunile cu caracter social nu se finalizează cu like şi share pe Facebook. Renunţ. Dacă cineva ar fi trebuit să fie (mai) implicat (pe lângă Guvern şi voluntari), inclusiv în soluţia financiară (pe care şi-o permite), păi acel cineva ar fi trebuit să fie BOR. Am zis de ieri că subiectul ăsta se încheie, ştiu.

La noi nu se vrea. Sau se vrea, dar doar după răspunsurile selectate, d-aici: „da’ mie ce-mi iese?”

Şi mi-e ciudă.

Apelez din nou, dezamăgit. Dar mai încerc.

Ajutoarele alea multe pentru românii sinistraţi, maşinile întregi care ar fi trebuit să sosească din toată Italia, au dispărut brusc atunci când am spus că nu vreau ca asta să devină o propagandă politică. Nu vreau ca atunci când sunt împărţite nişte pături, să fie acolo şi o armată de fotografi care să pozeze ochii copiilor. Să fie mai important cel care dă, nu cel care primeşte.

Situaţia e asta: ai noştri s-au împrăştiat pe la rude sau prieteni, ori s-au întors acasă în România. De ce au plecat? Pentru că în corturi este frig, iar în două săptămâni începe şcoala. Pentru că nu toţi aveau case acolo, deci n-au de ce se aştepte reconstrucţia, aşa cum fac italienii. Îşi caută alte locuri de muncă, în alte părţi. Vor ca puştii lor să meargă la şcoli. Dezavantajul? Nu mai beneficiază de ajutoarele Crucii Roşii (hrană, cazare, îmbrăcăminte).

Cu toţii au băgat mâna adânc în economii, ca să suporte transportul Amatrice-înapoi de mai multe ori (inclusiv la întâlnirile cu oficialii) şi o vor mai face de câteva ori, până se rezolvă treaba cu actele şi cu ajutorul financiar. Nimeni n-a cerut bani, că se duc repede. Ei vor locuri de muncă şi case în care să stea. Un loc fix. Diana a dormit în maşină şi aseară, iar copiii sunt la mama ei – la 150km de Amatrice. Şi e doar un exemplu.

Să ne mobilizăm şi să strângem ajutoarele alea pe care ştiu sigur că ni le permitem cu toţii. Şi să-i adunăm într-un singur loc de distribuţie. O dată, nu de zece ori. Şi lăsând promisiunile deoparte, vă şi propun, ca idee:

Suntem `nşpe mii de români în Roma şi pe lângă Roma. Toţi muncim şi avem pretenţia ca lumea să vadă cât suntem de uniţi. Haideţi să ne vedem mâine sau duminică undeva, pe aproape. Şi să mergem împreună să ne întâlnim cu ei. Nu suntem în măsură să ajutăm aşa cum o face Crucea Roşie, dar improvizăm în limita posibilităţilor. De dragul omeniei şi în interesul nimănui.

Am mai spus-o şi am rămas în pom: mă bazez pe cineva cu coa*e, în toată Italia asta, sau numai gura, interesul şi intenţiile online au rămas de voi? Da, ştiu că nu-i limbaj oficial. Dar şi voi ştiţi că ăsta-s eu.

 

Sergiu Balaban Duck

Sunt o persoană diferită pentru fiecare om care mă cunoaște. Pe voceastrazii.com din prima zi.

sortează după:   cel mai nou | cel mai vechi | cel mai votat
Clara
Vizitator

667 de cititori si nici unul cu sange in vene- rusine, lupta Sergiu pt toti si nimeni nu-i raspunde- oare , tu care citesti ai tot ce iti trebuie? esti sigur de tine? cu tine nu se poate intampla nimic?! ANDO…

wpDiscuz
X

Pin It on Pinterest

X
Share This