Din vina voastră au murit românii în Italia!

3 min pentru citire

Sunt acasă de ieri. M-am despărţit de colegi şi delegaţie la Rieti, în faţa spitalului. Sunt mâhnit din mai multe motive. Primul, că am ajuns să recapitulez ştirile din România în câteva ore şi mi-am dat seama că nu contează cât adevăr zici, arăţi sau cunoşti, informaţiile sunt oricum comprimate şi selectate. Nu ştiu din ce motive. Pe de-o parte televiziunile, care sunt oricum ghidate de oameni de-ai locului spre subiecte fixe şi se documentează după urechi, pe de altă parte Ambasada sau oamenii care declară chestii – apropiaţi instituţiilor. Cine nu mă ştie de ieri sau alaltăieri, şi-a făcut o idee despre caracterul meu. N-am şefi. Nu mi-e frică nici de ambasade, nici de alţi pokemoni la cravată, parfumaţi şi odihniţi, care se plimbă prin zona asta (a nu se confunda cu oraşele afectate) cu fotografii personali în lesă.

Au venit ieri să ne plângă morţii şi îşi dădeau tot interesul ca să pară afectaţi de tragedie. Eu l-am văzut şi pe Daniel, într-un sat de lângă Amatrice, cu nişte pantaloni rupţi în fund şi murdar. Un erou. Şi pe ăştia, ieri, intrând în biserică, suspinând, numai ca să arate lumii că ei au venit şi se implică. Aveţi logică? Gândiţi.

Eu nu pup în fund pe nimeni. Sunteţi vinovaţi. Din vina voastră au murit oamenii ăştia, iar mâinile alea transpirate din timpul slujbei, alături de toate rugăciunile partidelor nu vă curăţă conştiinţa. N-aţi fost în stare să schimbaţi ceva în ţara aia, iar cei pe care i-aţi înlocuit au furat fără ca cineva să îndrăznească să observe. Oamenii ăştia n-ar fi fost aici la muncă, printre case care oricum se mai ţineau într-un chirpic, dacă voi nu vă opreaţi la promisiuni. De asta am plecat toţi. Nu mă încălzeşte cu nimic formularea „domnule jurnalist Balaban Duck” în situaţii ca asta, când eu ştiu că aici sunt zidar într-o ţară care nu ştie ce pot face. Cine sunt. Ce vreau de la viaţă. O ţară căreia nu-i pasă de mine. Şi ca mine sunt mii. Sute de mii. Trenuri întregi de copii capabili pe care le-aţi lăsat să iasă din România pentru totdeauna.

În centrul Italiei, toate casele sunt construite la fel ca în Amatrice. Tot din var cu nisip şi pietre de câmp, la fel de vechi. Case cu pereţi care pică dacă dai un şpiţ în tocul uşii. Oraşe unde lucrează români de-ai noştri. Români care pot completa listele unor alte tragedii. Ştiţi câţi lucrează aici, câţi, pur şi simplu ştiu că mâine, la noapte sau peste o oră, pot fi următorii?

Mi-e scârbă. Că România n-are simţul egalităţii şi nu ne-a oferit şanse. Că leafa unui jurnalist de provincie nu depăşeşte 150 de euro (pe lună) dacă e corect şi apolitic. De asta, milioane de români îşi caută viitorul sau prezentul prin alte ţări, unde acceptă umilinţe pe care voi, după o zi în Italia, n-aveţi cum să le simţiţi. De asta n-au murit acasă, ci printre străini care trăiau de pe urma lor. De asta sunteţi vinovaţi şi eu vă judec.

Da, nici România n-ar fi putut să-i salveze. Dar măcar erau acasă.

Sergiu Balaban Duck

Sunt o persoană diferită pentru fiecare om care mă cunoaște. Pe voceastrazii.com din prima zi.

sortează după:   cel mai nou | cel mai vechi | cel mai votat
Shaklyk
Vizitator

Ne certam, ne contrazicem, ne „scoatem ochii”, ne reprosam… si atat… Asta e romanul! Vorbiti de societate sanatoasa???? In Romania??? Nu suntem capabili… Doar gura e de noi…

Ligia T.
Vizitator
Tuturor celor care „ne acuza” cumva ca ducem un razboi din spatele monitoarelor si ca ar trebui sa iesim in strada sa luptam, ca emigrarea nu e o solutie. Domnilor, asta toamna/iarna, am avut o semi degerare la mana stanga pe care o tineam lipita de portavoce. Portavoce in care am urlat din toti rarunchii timp de o saptamana. O saptamana de proteste, de inghet, de emotii, de amenintari. In fiecare amarata de zi eram ACEEASI oameni. Oricat de tare urlam eu in portavocea aia, oamenii tot in balcoane stateau, fumau si se uitau la noi. Pentru ca „las-o ba… Citeşte mai mult »
Andrei
Vizitator

Anul trecut ati iesit in strada „manati” de altii care si-au dorit tara inapoi si si-au luat-o iar acum nu va vad in piata strigand impotriva lor, impotriva unui guvern slab si a unui presedinte inexistent!

Ligia T.
Vizitator

Insinuezi ca stimabilul Ponta si implicit guvernul lui era mai bun??!

Theo
Vizitator

…cred ca de vina a fost cutremurul si cladirile care nu au rezistat…punct!!

ianuc
Vizitator

Corect .Nu cred ca mai este ceva de facut din tara aia .O tara care timp de 26 de ani a promovat smecheria si hotia , cu sistem de invatamant la pamant , cu sistem de sanatate la pamant , cu un sistem umflat de birocratie si de asistati social .O tara cu oameni care isi cresc copii fara un tel , doar cu gandul ca vor pleca din tara .Dar pe de o parte , o tara care voteaza contra copiilor lor .D.zeu sa.i ierte si pe ei .

Emilia
Vizitator

Asa este!!!!

ice4you
Vizitator
De vina sunteti si voi prieteni, pentru ca in loc sa ramaneti in tara si impreuna sa formam o reala societate civila sanatoasa care sa se ridice impotriva cacanarilor astora ce ne conduc si sunt alesi cu cozi pe la ambasade, ati vazut o cale prin „fuga” in patru zari fara sa va uitati in urma. De vina suntem toti ca dupa ce votam nu suntem in stare sa cerem socoteala pentru votul dat. E usor sa arunci mata moarta dintr’o parte in alta cand defapt mai bine o rupeam in doua si in loc sa le facem astora viata… Citeşte mai mult »
Veronica Vlahopol
Vizitator
Sa nu mai dam vina unii pe altii…la urma urmei toti suntem romani…Noi cei care am plecat,n-am plecat de bine…si nici pt ca ne-a fost frica sa iesim in strada…poate nici nu am avut timp sa meditam la ce lasam in urma,..erau prea urgente.problemele de rezolvat ,lipsurile,copiii de intretinut in scoli,serviciul care nu mai era,pt ca fabricile dispareau…Cand s-a lichidat industria,eu eram unul din cei care ramaneau fara servici si cu doi copiii mari abia intrati la facultate…Trebuia intai sa ma gandesc la ce va fi peste cativa ani,sau trebuia sa risc pt a-mi ajuta copiii sa studieze,sa-si faca un… Citeşte mai mult »
Opulabeata
Vizitator

Si daca ramaneau in tara ieseai si tu in strada? Sau si atunci acuzai, urlai si huduiai tot din fata tv-ului?

ice4you
Vizitator

Da. De tine nu imi amintesc!

sorin aelenei
Vizitator

eu eram in strada tot timpul din ’89 …mineriada …si altele …apoi am plecat din tara…mi-am dat seama ca nu se face nimic…!PE TINE ICE4YOU NU TE-AM VAZUT…!

Andrei
Vizitator

Daca tot ai plecat din tara…cat timp nu locuiesc in Romania…nu ar trebui sa mai ai drept de vot pentru tara!

wpDiscuz
X

Pin It on Pinterest

X
Share This