La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani a sunat clopoțelul pentru ultima oară în anul școlar 2015-2016

3 min pentru citire

Un liceu într-o clădire impozantă, situat fix la intrarea în municipiul Petroșani, ce poartă numele marelui poet Mihai Eminescu. În fața porții o mulțime de elevi parcă nu mai aveau răbdare până să-și primească diplomele.

Am ajuns în mijlocul lor, într-o zi toridă de la începutul verii și observam pe chipuri de adolescenți o bucurie ce nu poate fi mimată de vreun adult. Niște zâmbete sincere și chicoteli care îmi aminteau de anul în care am terminat liceul.

E ora 10:00 și începe festivitatea. Între timp, aflu că în 23 de ani de existență elevii liceului s-au remarcat prin rezultate deosebite la olimpiade școlare, examene de bacalaureat și alte concursuri școlare, iar acest lucru situează liceul pe primele locuri în clasamentul unităților școlare din județ și între primele 15 licee la nivel național. Și povestea continuă. Zece premii la concursurile naționale, un premiu la un concurs internațional și aproximativ 50 la concursurile județene.

Cu  mult entuziasm și cu un teanc de diplome, profesorii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani și-au etalat premianții claselor la festivitatea de încheiere a anului școlar 2015-2016.

Primele diplome le sunt înmânate olimpicilor, iar aceștia stau minute bune în mijlocul careului, unde sunt admirați de toată lumea prezentă. Ulterior, de la Universitatea din Petroșani, prorectorul Eduard Edelhauser le oferă câte o diplomă pentru participarea la cursurile de limba chineză – Confucius, elevii de la „Mihai Eminescu” fiind cei mai mulți înscriși la aceste cursuri.

A participat la Olimpiada de Matematică unde a obținut locul I pe județ, concursul de matematică Traian Lalescu desfășurat la Deva – mențiune și la concursul de matematică Valeriu Alaci de la Timișoara unde a obținut premiul I. A mai participat la fizică unde a luat mențiune și la informatică unde a obținut locul III.

„După ce voi termina liceul nu îmi doresc să plec în străinătate, dar voi merge la o facultate de Matematică și Informatică în Cluj sau București, unde vreau să-mi dezvolt abilitățile”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Gabriel Cătălin Mitrofan din clasa a IX-a A.

Își dorește să devină medic și la festivitatea de premiere i s-au recunoscut performanțele la olimpiade. Eniko ne spune că a luat premiul I la ea în clasă și că a obținut rezultate palpabile la concursuri.

 „Legat de concursuri, anul acesta am participat la biologie și chimie, pentru că acesta este profilul care mă interesează. Anul trecut am obținut performanță la matematică, am fost la olimpiada națională și am avut un premiul I acolo. Vreau să rămân în România, mai exact la Cluj la Facultatea de Medicină și mai departe sper să profesez tot în țară”, a afirmat Eniko Kutași, elevă în clasa a XI-a.

Un elev de la Colegiul Național Mihai Eminescu s-a remarcat și printr-o performanță internațională la „Dream Fest Cinema”.

„Este vorba despre un festival de film ce are loc la Constanța și este organizat de tineri elevi pentru tineri elevi. În fiecare an se dă câte o temă impusă pe care trebuie să o respectăm. În cadrul acelei teme trebuie să creăm un film de scurt metraj până în opt minute care va fi jurizat ulterior în cadrul concursului, iar la sfârșit va avea loc o gală de premiere în care se vor premia cele mai bune filme. Tema aleasă a fost „ești parte din diversitate”. Pentru filmul pe care l-am creat, eu m-am ocupat de sunet, am lucrat la imagine și la scenariu. De asemenea, am și jucat în film, dar am avut un rol secundar. Pe viitor vreau să mă duc la facultatea de limbi străine la Cluj, a declarat Andrei Popa, elev în clasa a XI-a.

Au fost mândri de ei și de realizările lor și mâinile li s-au umplut cu diplome. S-au fotografiat, au chicotit, dar au tratat lucrurile cu seriozitate.

Elevii de gimnaziu care își doresc să facă parte dintr-un astfel de colectiv de elită se pot înscrie la Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani.

Iulia BĂLUȘĂ

afis liceu oferta educationala

 

Iulia Băluşă

Spune tot ce simți și fă întotdeauna ceea ce gândești!

X

Pin It on Pinterest

X
Share This