One flew east, one flew west, one flew over the cuckoo’s nest

4 min pentru citire

Cine mă cunoaște cât de cât, știe că în dubla mea calitate de hater profesionist și romantică incurabilă, sunt de asemenea devoratoare de filme și cărți. Când am aflat că se joacă la noi la teatru „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, m-au încercat două sentimente: de entuziasm și, recunosc, de amuzament.

De ce amuzament? Pentru că am considerat-o o carte extrem de greu de transpus într-un film, cu atât mai mult într-o piesă de teatru. Am zis, citez : „Ăștia cred că nu știu în ce se bagă. Îmi iau popcorn și o sticlă de ceva tărie, introdusa  cu grijă într-o pungă de hârtie să nu se vadă (pe model american), și mă pun în primul rând.”

Am omis partea cu tăria, chiar și cea cu primul rând din păcate, am prins belet pe rândul 17. Tot cei care mă cunosc, știu că eu la distanță văd la fel de bine precum o pasăre de noapte în miezul zilei, adică prost, cu nervi și în ceață. De vină e o miopie blestemată și conform spuselor doamnei doctor de ochi, cititului la lumină slabă. Eh, se spune că miopia e boala oamenilor inteligenți. Mă consolez cu asta, deși probabil afirmația vine din partea cercetătorilor britanici, care știm cu toții cât de credibili sunt. Dar să trecem la oile noastre.

Am intrat în sală frumos, regulamentar, aproape doi câte doi ca la școală, puhoi de oameni, forfotă, ce să mai, ca la protevelion. Îmi preiau locul de drept, cum spuneam în capătul sălii, îmi încrunt privirea în mod total neamenințător, doar doar de oi vedea ceva, atașez ochelarii la purtător și încep să scrutez sala cu privirea mea ageră de vultur. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost Chief, indianul care stătea în scaun pe scenă (nu scaunul electric, nu încă) și m-a izbit asemănarea lui fantastică cu personajul din film. Mi-am zis „wow, ăsta chiar e semn bun.” Nu cred că mai are rost să precizez faptul că am fost extrem de sceptică cu privire la piesă, probabil s-a înțeles din primele rânduri. Să fim serioși, Jack Nicholson a rupt normele cu rolul ăsta! Am apreciat totuși încă dinainte de a vedea piesa, curajul lui Radu Tudosie de a-l interpreta pe McMurphy. Mi-am zis, trebuie ori să ai talent cu carul, ori un dram de nebunie. Am constatat ulterior că le-a avut pe ambele.

În tot timpul în care eu v-am povestit și sala s-a umplut până la refuz, indianul Chief nu s-a clintit de pe scaun. Aș fi vrut să vă spun că nu a clipit, dar ați aflat deja că nu sunt Legolas din Lord of the Rings (pentru cei care nu înțeleg glumita, elfii văd fooooarte bine. Și rușine să vă fie că n-ați văzut LOTR). S-a potolit forfota, s-a liniștit lumea, s-a făcut întuneric, lucru care m-a bucurat teribil pentru că nu-mi mai vedea nimeni grimasele și încruntătura de pe fața mioapă și a început piesa.

Prima jumătate de oră m-a prins într-o oarecare măsură. Sinceră să fiu, eram foarte atentă să observ diferențe și asemănări din film, ca o snoabă adevărată ce sunt. McMurphy mi-a părut puțin timorat la început, nu m-a surprins deloc asta, presiunea pe umerii lui fiind uriașă. Dar Doamne Dumnezeule, în timp ce treceau minutele, am văzut un McMurphy dezlănțuit, dezinhibat, dezbrăcat de orice fel de emoție, presiune sau prejudecată. Cu tot respectul față de ceilalți actori, m-am concentrat mai mult pe el,  la fel ca și în film, la fel ca și în carte.

E molipsitor personajul, genul de personaj care te acaparează și te câștigă fără drept de apel. Modul în care a construit gradual relațiile cu celelalte personaje, expresia nebună de pe față, gesturile și mimica atât de bine puse la punct, dezinvoltură și naturalețe, cred că așa îl pot descrie pe McMuprhy-ul nostru autohton.

Chief mi-a ridicat părul pe mine de câteva ori, cu monologurile lui, ceea ce e mare lucru, sunt genul de om care râde la Titanic. Domnișoara Rached m-a făcut să-mi doresc să o așez nițel pe scaunul electric, așadar a transmis fix ceea ce trebuia, fetele au adus culoare și au dovedit, încă o dată, că nebunii umblă pe străzi, nu în aziluri, Mihai ne-a dat dracu pe tot parcursul piesei și a fost un fel de sarea și piperul.

Toată piesa mi-a părut închegată ca un frumos buchet de ikebana: fiecare a strălucit în modul lui propriu, dar în același timp ca o esențială parte în această mașinărie nebună a zborului deasupra unui cuib de cuci.

Ligia TUHUȚ

X

Pin It on Pinterest

X
Share This