(P) Partidul Mişcarea Populară vrea o administraţie „în mişcare”, dar pentru România

1 min pentru citire

Administraţia din România e în mare măsură consumatoare de resurse, nu gestionară a acestora. Avem nu doar mulţi angajaţi în sectorul public, ci şi un număr prea mare de comune și municipalităţi nesustenabile (peste 3.000, foarte mult pentru o ţară ca România).

În particular, fiscalitatea excesiv birocratizată determină spolierea de către stat a cetățenilor și a firmelor performante. Aşa se explică evaziunea fiscală și rata de colectare extrem de redusă, dar şi scăderea încrederii între agenţii economici și autorităţi.

Descentralizarea şi regionalizarea sunt procese amânate sau afectate de partizanate politice.

PMP Hunedoara susţine instituirea unei administraţii publice fiabile, transparente, echitabile și incoruptibile.

Principiile care trebuie să guverneze administrarea resurselor publice sunt cumpătare, evaluare corectă, control, transparenţă, responsabilitate, prioritizare.

Cu aceste principii la bază Partidul Mişcarea Populară îşi poate permite ca în actul de guvernare şi administrare să urmărească obiective realiste și cu orizont de timp, competenţe definite corect, reducerea premiilor discreţionare, transparenţa procesului de luare a deciziilor, dialog efectiv între autorităţi și părţile interesate, flexibilitate și adaptabilitate, intervenţie minimă, respectarea mecanismelor pieţei.

Avem ambiţia ca administraţia din România să dispună de un management al resurselor umane modern, construit pe pilonii profesionalismului, meritului și valorificării optime a potenţialului.

Ajută-ne să mişcăm Hunedoara! Luptă pentru România alături de noi!

X

Pin It on Pinterest

X
Share This