(P) Traian Băsescu vine la Hunedoara!

0 min pentru citire

invitatie-3-decembrieFostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vine, sâmbătă  după-amiază, în municipiul Hunedoara, la invitația domnului senator Vochițoiu Haralambie.

Președintele Traian Băsescu va însoțit de Președinții Executivi ai Partidului Mișcarea Populară Valeriu Steriu și Eugen Tomac.

Cu această ocazie vor fi prezentați și candidații Partidului Mișcarea Populară Hunedoara la alegerile parlamentare din 11 Decembrie 2016, precum și proiectele acestora.

Traian Băsescu a ales să vină în această perioadă în judeţul Hunedoara pentru a le arăta hunedorenilor că nu sunt singuri în aceste vremuri grele, în lupta lor pentru reaşezarea judeţului pe harta economică a României.

Fostul preşedinte a afirmat în nenumărate rânduri că ştie foarte bine problemele care au condus la dezindustrializarea judeţului Hunedoara, care au condus la depopularea acestei zone – aducând-o pe poziţia a doua la nivel naţional şi este hotărât să contribuie la eliminarea corupţiei din sistemul hunedorean.

Traian Băsescu va ajunge sâmbătă la orele 16 în judeţul Hunedoara, iar o oră mai târziu se va întâlni cu  hunedorenii.

X

Pin It on Pinterest

X
Share This