Povestea bibliotecarului român care a traversat, primul, Iadul de Gheață

15 min pentru citire

Bibliotecarul Avram Iancu zice că ideea de a traversa înot Canalul Mânecii i-a venit după ce a citit o carte despre Înotul în spații deschise. Acolo a găsit povestea unui soldat din armata franceză, pe numele lui Jean Sallati, care, după înfrângerea lui Napoleon de la Waterloo, și-a luat soarta în propriile-i mâini. Decât să fie deportat în Anglia, Sallati a preferat înoate neîntrerupt timp de 30 de ore și a fost primul om care a traversat Canalul de pe un țărm pe altul. Grație acestei mari performanțe umane, Sallati a fost, cât a mai trăit el, un om liber. Apoi, Avram a aflat că prima traversare, în scop sportiv, i-a aparținut căpitanului Mathew Webb din Marina engleză. El a traversat Canalul, de la Dover la Callais, după 21 ore și 39 de minute. Evenimentul s-a întâmplat în ziua de 28 august 1873, după ce căpitanul Webb a avut, anterior, două tentative nereușite. De atunci, regula britanică impune ca, pentru a fi omologată, această traversare trebuie neaparat s-o faci doar în chiloți  de baie și cască, fără nici un accesoriu suplimentar. Costumele de neopren sunt interzise cu desăvârșire.

„Îl știi pe Avram Iancu?”, l-am întrebat eu. „Care Avram Iancu?”, îmi răspunde el.  „Cum care?”, mă revolt eu inutil…

Concitadinul nostru a traversat Canalul Mânecii din a patra tentativă. Când toată lumea îl credea un „looser” care n-are altceva mai bun de făcut decât să-și încerce, periodic, norocul la Dover, Avram ne-a declarat că modelul său a fost un englez. Numele lui e Thomas William Burch. El a vrut, neaparat, să fie cel de-al treilea pământean care traversează înot Canalul dar pentru asta a trebuit să aștepte vreme de șapte ani. În tot acest timp Burch și-a încercat norocul de 15 ori iar, în acest interval, i s-a născut un copil și a devenit un onorabil tată de familie. Odată, Burch a înotat 24 de ore și mai avea doar 800 de metri până la țărmul francez. Din cauza curenților, a oboselii, a durerilor fizice de nedescris și a tulburării minții (care în acele momente, îți poate juca tot felul de feste) omul s-a dat bătut. Într-un final fericit, Burch a fost considerat al treilea om din istorie care a trecut înot din Anglia în Franța.

Noi vă vom spune în continuare povestea celor patru tentative ale românului Avram Iancu de a-și atinge visul. Eroul nostru e bibliotecar la Petroșani, are 40 de ani și trei fetițe (Flavia-11 ani, Andrada- 9 ani și Adina de 2 ani). E înalt de 1,63 m și cântărește 68 kg. După ultima sa ispravă a slăbit vreo 4-5 kg, ajungând, acum, la greutatea ideală. Noi am stat de vorbă, pe îndelete, la bibliotecă și, ulterior, într-o cafeanea dintr-o stație de benzină din Petroșani. La bibliotecă, până Avram și-a conectat copiii la internet am rămas față în față cu un tânăr ce avea privirile pierdute în zarea cea albastră. „Îl știi pe Avram Iancu?”, l-am întrebat eu. „Care Avram Iancu?”, îmi răspunde el „Cum care?”, mă revolt eu inutil. „Ăla care pictează?”, mă întreabă, candid, potențialul cititor al bibliotecii. „N-ai ghicit”, îi zic eu. „Avram Iancu, înotătorul!” „Care înotător?”, m-a întrebat el. L-am lăsat în plata Domnului și am plecat cu Avram Iancu să discutăm în altă parte. Pe drum, am văzut pe un zid de bloc o inscripție tâmpită, multiplicată cam peste tot în orașul nostru, cel fără de fotbal. O știți și dv. E aia cu „Doar Jiul contează!” Pe dracu’… Ne așezăm la o masă. Avram îmi destăinuie că soția sa i-a fost mereu alături și l-a însoțit peste tot. Cred că era sincer. În spatele său, pe peretele cafenelei scria chiar așa: „Perfect, i-a șoptit ea la ureche, înainte să îl sărute pe obraz”.

Mi-am zis să pornesc și eu o micuță revoluție…”

iancu-avram„Am fost curios să văd dacă, în toată această istorie de 200 de ani, a fost vreun român capabil de o asemenea ispravă. N-aveam de unde să știu… Așa că am trimis, în anul 2013, o adresă electronică către Federația Română de Natație și le-am pus o întrebare în acest sens. Nici până azi nu am primit nici un răspuns. Asta m-a înfuriat și mai tare. Atunci am trimis o adresă oficială către Chanel Swiming Association cu aceeași întrebare pe care le-am pus-o și celor de la București. Englezii și-au cercetat arhiva și mi-au zis că în evidențele lor nu figurează niciun român. Am început să cuget și m-am înfuriat și mai tare.  Orgoliul meu de român m-a făcut să mă întreb de ce nimeni din România, nicio federație, nici statul,  nu s-a încumetat să pregătească un sportiv care să fie capabil de o asemenea performanță. Nici chiar Ceaușescu nu s-a gândit la asta deși avea toate pârghiile posibile. Ungaria, spre exemplu, avea, la momentul respectiv, trei cetățeni care traversaseră, deja, Canalul Mânecii. Primul dintre ei a făcut-o pe când eu aveam doar doi ani”. Acesta a fost momentul zero. Avram Iancu nu era, însă, un novice atunci când l-a bătut gândul ca el să fie primul român care va traversa Mâneca. Era, la acea dată, un trialtonist care parcurgea înot lacurile țării, străbătea pe bicicletă drumuri de munte și alerga, de nebun, sute de km. Era un fel de „Iron Man” al Văii Jiului. În anul 1999, a ieșit al patrulea într-un astfel de ultramaraton. A cercetat, ca bibliotecar, istoria înotului de mare fond de la noi. A aflat că nici aici nu eram foarte tari și nu aveam, practic, nicio tradiție. Se cunoaște doar faptul că exista o cursă pe Dunăre   de vreo 23 de km la care se înscriau foarte mulți concurenți și o terminau vreo doi-trei. Avram s-a dus la Dunăre, într-o apă tulbure, și a înotat 45 km. Dublu față de cât realizaseră cei dinaintea sa… “M-am autoevaluat și mi-am zis că pot și coroborat cu numele meu mi-am zis să pornesc și eu o micuță revoluție…” („Diminutivele nu-și au locul când vorbești de vreo revoluție sau despre Avram Iancu…”, Aici cred că am făcut o precizare ce se impunea de la sine, n.n. ) În martie 2014, Avram face o conferință de presă, la Petroșani, în care a zis că va ataca înot Canalul Mânecii pentru România. Se baza pe cele 90 de milioane lei vechi pe care i le-a oferit Consiliul local și pe o generoasă sponsorizare venită din partea asociației „Rosa Multiflora” a lui Costel Avram. Taxa de participare a fost 600 de lire sterline iar închirierea bărcii care însoțește sportivul și care certifică performanța costă 2.700 de lire. 3.300 de lire sunt doar taxele. La care se adaugă cheltuielile de transport și cazare.

„Ar fi dat rău ca englezii să afle că un bibliotecar din România a traversat înot Canalul Mânecii…”

Avram a plecat împreună cu antrenorul său, profesorul Ioan Cordea, cu autocarul și au făcut, pe drum, aproape două zile. Au ajuns aproape anchilozați. Au închiriat un apartament unde au stat trei săptămâni. Ca să fie mai ieftin l-au luat mai departe de celebrul loc Între ziduri, acolo unde se antrenează toată lumea care vrea să traverseze Canalul. Cei doi făceau 45 minute la dus, 45 de minute – la întors și cădeau morți de oboseală. „Te antrenezi, cot la cot, cu toată lumea și aștepți să-ți vină rândul. Știi că totul se va petrece în intervalul unei săptămâni, dacă vor exista ferestre favorabile în ceea ce privește timpul. Dacă vremea e favorabilă te anunță cu 12 ore înainte ca să ai timp să te pregătești. S-a întâmplat să plec și dimineața la 7 și noaptea la două. Ultima dată am plecat la 9 dimineața.  Mai aveam de parcurs doar vreo 3 km până la Cap Grinet. După socoteala mea asta însemna cam o oră de înot. Numai că Mâneca (La Manche, cum îi zic francezii) este o apă mișcătoare din toate punctele de vedere. Și pe vericală și pe orizontală. Pe orizontală m-a lovit un curent marin de vreo 2 km. lățime. Avea cam de 4-5 ori viteza mea de deplasare. Făceam un metru înainte și 4-5 metri în lateral. Era, practic, ca un râu marin care m-a deviat de la drumul spre țărm. Am mers paralel cu țărmul. Înotam de două ore și aveam aceeași distanță față de țărm. Nu mă apropiam deloc. Durerile erau maxime și trebuie să găsești resurse mentale prin care să le depășești și să-ți tragi fizicul după tine. Termină odată, îți ordonă mintea, și ieși odată din Iadul de gheață. Și tu încerci să te conformezi… Dar piloții, nu știu de ce, au hotărât să oprească cursa.  Cred că a fost un complot. Atât eu cât și profesorul Cordea am fost contrariați. Profesorul le-a zis că mai pot înota, liniștit, încă 10 ore. Pilotul, nu și nu. Decizia lui e absolută și a întors barca. Pur și simplu, ne-a făcut-o. Dacă în momentul ăsta aș da timpul înapoi și la experiența pe care am acumulat-o i-aș zice pilotului să meargă înainte, l-aș fi înjurat în engleză și cred că, dacă nu m-ar fi ascultat, l-aș fi aruncat din barcă. Era anul în care în Anglia era o puternică campanie antiromânească în presă și pe toate site-urile de socializare. Ar fi dat rău ca englezii să afle, la acea vreme, că un bibliotecar din România a traversat înot Canalul Mânecii. Vă spun sincer: cred că intenționat nu m-au lăsat să traversez Canalul”.

A doua tentativă de traversare a Iadului. Având alături  o fabrică de înghețată…

A doua tentativă a avut loc pe 3 octombrie 2014, după vreo două luni și ceva. Fatalitate. Avram Iancu a plecat la drum cu același pilot. A fost o mare greșeală…De data asta, Avram și-a găsit un sponsor unic, o fabrică de înghețată („Diany” din Baia Mare) care, în caz de succes, urma să-i folosească imaginea pentru promovarea produselor sale. Dar, parcă a fost un făcut….Apa a fost mult mai rece decât la prima tentativă. Valurile erau mari, vremea era posomorâtă și era o ceață de nu vedeai la 50 de metri. Am traversat jumătate de Canal, după zece ore în care m-am zbătut cât am putut. Când mi s-a comunicat că sunt abia la jumătatea cursei s-a produs ceva în psihicul meu și am abandonat. Atunci eu am aflat cauza nereușitei mele. Psihic, nu am mai putut duce cursa. Dar chiar și acel eșec mi-a întărit convingerea că voi putea traversa Canalul. Trebuiau, doar, să se cumuleze câțiva factori favorabili. La a doua tentativă am stat la hotel, ca și la următoarele două încercări. Financiar și lucrurile s-au schimbat în bine. Am avut-o alături pe soția mea și pe profesorul Cordea. Ei au urcat în barcă alături de trei români din Anglia. De mers, am mers tot cu autocarul…

„Nu-i diavolul atât de negru și am luat-o de la capăt…”

„A treia încercare de a trece înot din Anglia-n Franța s-a petrecut anul trecut. Era luna august și apa era foarte rece. N-am mai pus accent pe antrenamentul termic. Am făcut antrenamente de viteză și de volum și am neglijat partea termică. Asta mi-a fost fatal. Am pierdut pe mâna mea, dintr-o neglijență termică. Nu-i diavolul atât de negru și am luat-o de la capăt…” Curiozitatea mea m-a făcut să-l întreb dacă în timpul cursei te mai poți odihni, din când în când, făcând pluta sau schimbând stilul de înot.  „Regulile sunt foarte clare. Când te înscrii trebuie să alegi unul din cele patru stiluri: crowl, brass, spate sau fluture.  Nu le poți alterna. Eu am ales, normal, stilul crowl. Brass-ul e mai economic dar înaintezi greu. Stilul fluture e cel mai greu. Numai vreo 2-3 oameni au reușit folosind acest stil. Chiar dacă ți s-ar permite să faci pluta, te iau curenții. Și când faci pauza de alimentare ai la dispoziție doar 10-15 secunde. La o jumătate de oră, pilotul oprește barca, te apropii de ea și ți se aruncă bidonul. Bei shake-uri la care eu am mai adăugat batoane de cânepă.”

Dușmanul nr. 1, Hipotermia, a fost învins, definitiv, la Jieț

„Anul acesta am dat bătălia finală și am câștigat războiul. Am avut trei bătălii pierdute în Iadul de gheață și, acum, am învins definitiv. Am făcut micuța mea revoluție. Atenție! A mai fost un român care a traversat, neoficial, Canalul în costum de izopren. El se numește Andrei Roșu de la formația Gaz pe foc și a traversat Mâneca în cadrul unui trialton desfășurat pe distanța Londra – Paris. Îi zice To Arch to Arch. De la Arc la Arc. Un englez a realizat același lucru dar anul acesta a vrut să traverseze Canalul iar performanța să-i fie luată, oficial, în seamă. Dick Thomas a traversat, în 2014, Canalul în costum de izopren. Acum a vrut s-a facă doar în costum de baie. Englezii socotesc că dacă ești sănătos și vrei să faci performanță a te îmbrăca în izopren e o blasfemie. El a murit chiar cu zi înainte de a înota eu. A fost foarte aproape de țărmul francez dar nu l-a atins…. „ Avram Iancu a realizat, din precedentele trei încercări, că dușmanul lui nr. 1 în Iadul de gheață a fost hipotermia. S-a hotărât să găsească, acasă, o apă mai rece decât cea din Canal și să se antreneze acolo. A găsit-o pe Jieț. Apa avea 10 grade, era suficient de adâncă și bazinul era în fața unei vâltori. Trebuia să înoți din greu ca să rămâi pe loc. A făcut două antrenamente pe zi, între 10 minute și o jumătate de oră. Fetele sale l-au însoțit și l-au cronometrat de fiecare dată. Când a ajuns în apa Canalului (care are între 13 și 18 grade) apa i s-a părut caldă. Până să plece în ultima sa aventură a înotat 12 ore neîntrerupt, în bazinul acoperit de lângă Școala nr.5, pentru Bunicii Văii Jiului și alte 13 ore pentru Ana Rut, o fetiță cu nenumărate necazuri fizice. A făcut-o  în lacul de acumulare de lângă Masa tăcerii din Târgu Jiu și a strâns, pentru fetiță, vreo mie de euro. Ambele acțiuni au avut ca scop strângerea de fonduri pentru cei mai năpăstuiți decât noi.

La atac, în Iadul de gheață, cu cereale înmuiate în apă!

A patra oară, Avram a stat la Dover o lună în așteptarea unul culoar favorabil. De doua ori a a fost programat în cursă, de două ori s-a anulat plecare. “De două ori am sărit din schemă și am hotărât să mă întors acasă și s-a prezentat la serviciu. Vineri, englezii m-au anunțat că urmează cinci zile foarte bune pentru înot.  Sâmbătă, m-am urcat în avion și am zburat la Londra făcând trei escale pe ruta Timișoara-Munchen-Franckfurt. O zi întreagă am călătorit. N-am găsit nici un bilet lowcost pentru Londra. Duminică m-am odihnit bine. Eram foarte determinat și eram convins că a venit Ziua cea mare. Ziua Z. Dimineața am mâncat un bol mare de cereale înmuiate în apă”. „Laptele nu era bun?, am fost curios să aflu. „N-am vrut să risc o reacție adversă între lapte și gelurile energizante. Era ca și cum ai bea lapte cu bere. Apoi mi-am preparat shake-ul meu compus din batoane bio de cânepă de la „Canah”, banane, lămâi și miere. Am mai băut și o ciocolată caldă.  Luni am înotat. La un moment dat a înotat o oră alături de mine, pe la jumătatea cursei, un turc. Ne-am împrietenit Între ziduri și am aflat că era cel mai în vârstă turc care a traversat Mâneca. O făcuse de două ori și acum, din prietenie, a vrut să-mi arate că e alături de mine. Vorbea foarte prost englezește dar a compensat totul prin prietenia pe care mi-a arătat-o. În barcă aveam dreptul la șase însoțitori. Eu eram doar cu soția și au mai venit, alături de noi, niște români stabiliți la Londra.  Ei au fost cei care m-au susținut pe tot parcursul. Tonul îl dădea, de fiecare dată, turcul. Pilotul m-a anunțat cu 12 ore înainte și… asta a fost tot. Am plecat pe 29 august, la ora 9 dimineața și am ajuns la Callais în ziua de 30 august, la ora 1:58, ora Londrei. În România e ora 3:58”.

Despre fericire. O rețetă autohtonă

La Dover, după marea sa ispravă a fost să-i viziteze pe colegii săi din biblioteca din oraș. Deși orașele Dover și Petroșani sunt asemănătoare ca mărime, biblioteca englezilor e cu mult mai mare. Așa e la ei… A noastră ocupă doar etajul unui fost dispensar de cartier. “Biblioteca din Aeroport” a fost ideea materializată a fostului primar Carol Schreter. La parter, e „Clubul pensionarilor” și o casă de ajutor reciproc unde îți poți plăti și ajutorul de deces. Pentru a-și realiza visul, Avram Iancu și-a luat două luni de concediu fără plată. La bibliotecă, omul nostru câștigă, pe lună, cam 14 milioane lei vechi. Avram vrea să-și cumpere, acum, un costum nou, cravată și pantofi noi pentru că va fi invitat, oficial, la Târgu Jiu, la sărbătoarea lui Brancuși. El a înotat și pentru „Cumințenia pământului” iar Gorjul vrea să-l omagieze și pentru asta. „Vine și președintele țării și nu pot să merg oricum…”, îmi zice Avram.  „Ți s-a schimbat viața după ce ai traversat Canalul?”, l-am întrebat la finalul întâlnirii noastre. „Da. În primul rând, mi s-a schimbat viața mea interioară. Sunt fericit….”

Mihai BARBU

 

sortează după:   cel mai nou | cel mai vechi | cel mai votat
Marius
Vizitator

Acum eu personal cred ca omul a realizat performanta vietii lui.Pe de alta parte,mi-as fi dorit sa fiti mai informati.In 2015 un roman in varsta de 16 ani,a traversat canalul fara costum de neopren,asa cum e regula,il cheama Dan Canta,desigur,unii contesta acestuia performanta spunand ca acesta nu locuieste in Romania.Ei si ce?

wpDiscuz
X

Pin It on Pinterest

X
Share This