Povestea mea „Edelweiss Night Run” din ţinuturile lui Ştefan cel Mare

8 min pentru citire

Mă repet, fără să vă plictisesc…

Am mai spus-o şi cu altă ocazie,  sunt anumite competiţii sportive de care te îndrăgosteşti încă din momentul în care auzi de ele; aşa s-a întâmplat şi cu „Edelweiss Night Run”, desfășurată în 14 mai 2016, noaptea.

Fondul poveştii…

Oameni faini, frontale, pădure, văi , piscuri, urcuşuri şi coborâri abrupte, vuvuzele, talange, încurajări, energie şi epuizare, extaz şi agonie, totul într-o singură noapte! Un tărâm de vis, un tărâm de poveste.

Esenţa poveştii…

Cele mai frumoase poveşti sunt cele din care faci şi tu parte! Sunt acele  poveşti pe care le trăieşti pe  propria piele, în timp ce istoria scrie povestea. Sunt poveştile pe care le vezi cu ochii tăi şi pe care poţi să le rosteşti cu gură ta, nepoţilor, peste ani.

Deplasarea spre locul poveştii…

Cu maşina personală, aproape 500 de kilometri, 8 ore de condus, împreună cu fetiţa mea cea  mijlocie, Andrada. A fost un deliciu să trecem munţii spre Bucovina şi să ne înfruptăm, vizual, din ţinuturile acelea de…poveste. Am luat multe persoane la  autostop, o altă ocazie excelentă de a asculta tot felul de poveşti interesante şi amuzante pe alocuri. Într-un final am ajuns, în timp util dar…obosiţi! Oboseala, alături de ridicatul din fotoliu, planificare, găsirea resurselor necesare, antrenament, face parte şi ea din preţul ce trebuie plătit pentru a face parte din poveste.

Întâlnirea cu personajele poveştii…

Odată ajunşi am început să observ sute de oameni, organizatori, voluntari, sponsori, salvamontişti, copii, sportivi, toţi eroii poveştii. Îi numesc eroi deoarece, nu-I aşa, fiecare în parte, este un micuţ personaj în poveste şi care, da viaţă poveştii.

Despre concurs…

Au fost 3 secțiuni ; pentru copii 2km, pentru adulţi 10 km, şi cea mai lungă probă, 18 km cu 1100 diferenţa de nivel pozitivă. Andrada s-a înscris la cursa copiilor iar eu la cea de 18 km.

Andrada, prima în luptă…

Primul a fost startul copiilor. Au fost două categorii de vârstă, sub 10 ani şi 10-15 ani, băieţi şi fete. Au fost în jur de 40-50 de copii care au plecat şi ei, că din puşcă la semnalul sonor ce marca începerea bătăliei. Andrada a fost foarte determinată, se antrena-se în prealabil foarte serios. După nici 15 minute apare primul băiat. Mi-am şi zis că pot liniştit să-mi mai iau câteva minute bune de “linişte”. N-a fost să fie aşa…deoarece imediat, după curbă, apare silueta unui băiat, talonat îndeaproape de…Andrada. Am fost foarte surprins ; plăcut, evident. Asta însemna că e campioană absolută atât la categoria ei de vârstă dar şi la Openul fetiţelor. În final, doar doi băieţi au reuşit să o întreacă.

Bucurie mare atât în sufletul meu dar, mai ales, în sufleţelul ce doar peste două zile avea să împlinească 9 anişori. Şi-a făcut singură cel mai frumos cadou posibil. Adjudecarea primului titlu al competiţiei la fete.

Nu ne-am putut bucura foarte mult deoarece startul probei “regină”, de 18 km, bătea la uşă.

Încălzirea…

Vremea era închisă şi se anunţă posibilităţi de ploaie. Am dorit să alerg cu un tricou cu mânecă lungă şi cu un tricou fără mâneci, peste. În încălzire, am constatat că temperatura este prea mare pentru mine, mai cu seamă că în ultima vreme mi-am petrecut timpul prin ape reci ca gheaţa. Decid în ultimul moment să rămân doar într-un tricou. S-a dovedit a fi o alegere inspirată.

Cursa propriu zisă…

Mă aşez la linia de start cu o presiune imensă pe mine. Andrada a urcat pe podium şi, nu oricum. Rezultatul ei mă liniştea atât de mult dar în acelaşi timp mă obliga! Mă obliga să urc pe podium! Ea mă făcu-se atât de fericit şi de mândru. Acum era rândul meu să nu-mi dezamăgesc fetiţa.

10, 9, 7….START…

Mi-am impus să nu plec tare. Fără să cunosc traseul ştiam că urmează o urcare foarte abruptă şi lungă…încă din primele sute de metri. Am rezistat 500 de metri în plutonul fruntaş unde, spre bucuria mea, erau doar tineri. Uşor, uşor, pierd contactul cu acest pluton de 7-8 alergători când, prin partea stânga văd o silueta cu barbă neagră şi mare cum accelerează şi trece foarte uşor de mine. Am încercat să rup ritmul, însă fără succes. Acum ştiam că am în faţă un bun adversar în persoana lui Florin Botescu din Piatră Neamţ (am aflat după cine este).

 Nu s-a depărtat foarte mult şi am căutat să nu-l scap din vizor. În prima parte a urcării chiar reuşesc să-l ajung , graţie unui efort susţinut. Am plătit un tribut momentului deoarece, când Florin m-a simţit în spatele lui, a accelerat din nou şi a luat un avans considerabil până în vârful primei urcări, adică pe la km 2,5 al cursei. Deşi am realizat că este un mai bun căţărător că mine, nu mi-am pierdut cumpătul, aşteptam cu nerăbdare coborârea pentru a putea face bilanţul contabil al posibilităţilor de victorie. A sosit şi mult așteptata coborâre şi am plecat foarte tare în urmărire. La jumătatea coborârii constat cu placere că avansul a fost anihilat. Până la sfârşitul coborârii, am reuşit chiar să iau un avans suficient încât să fiu ceva mai liniştit pe următoarea urcare ce era numită de alergători “criminală”. Am tras din greu pe acea pantă cu înclinaţii de peste 45 %. Îl monitorizăm permanent pe cel care, la rândul lui, a devenit pisica…în urmărirea soricelului. Vedeam cum se apropie, fiecare sută de metri fiind în avantajul lui, deoarece reducea continuu diferenţa dintre noi. Nu puteam face nimic…mergeam cât puteam de tare, la puls maxim, chiar şi în patru labe, pe alocuri. Aşteptam din nou coborârea. Florin mă ajunge exact când mai erau vreo 50 m până în vârf, adică foarte târziu. Trecem împreună peste punctul maxim de altitudine al locului şi… urma o lungă şi grea coborâre. În acel moment am ştiut că este posibilă accederea pe cea mai înalta treaptă a podiumului. Pentru a pecetlui această convingere în mintea mea, am scos un ţipat de încurajare pentru mine (pentru el de intimidare  ) şi dus am fost. Am luat un suficient avans, nu mi-a rămas de făcut decât să duc ritmul meu în mod susţinut până la capăt. A fost cel mai greu moment şi a fost cea mai grea cursă a anului pentru mine. În final, trec linia de sosire din postura de campion al categoriei de vârstă. Misiune îndeplinită! Mi-am luat fetiţă în braţe şi am putut să văd o bucurie imensă în ochii ei. N-am   dezamăgit-o şi am reuşit să iau acelaşi loc ca  ea. În clasamentul general am terminat pe locul 15 cu timpul de 2h şi 10 minute. La 3 minute şi ceva apare şi Florin, ne batem palma în mod sportiv şi fiecare se bucură de rezultatul unei munci enorme. Savurăm pastele oferite de organizatori şi aşteptăm sosirea tuturor concurenţilor. A mai durat multă vreme.

Festivitatea de premiere, până târziu în noapte…

O festivitate frumoasă, unde au fost evidențiați toţi voluntarii şi sponsorii, organizatorii. Apoi a urmat momentul mult aşteptat al tuturor celor care au reuşit să urce pe podium; înmânarea premiilor, foarte consistente de altfel, fapt constatat ulterior, în aclamațiile tuturor celor prezenţi.

Aprecieri critice…

Din postura de organizator al unei importante curse de noapte “Parângul Night Challenge”, şi mare iubitor al curselor de gen, pot să spun următoarele despre această prima ediţie “Edelweiss Night Run”:

Minusuri: inerente oricărei prime ediţii.

Plusuri: intenţia excelent de bună a organizatorilor. Sunt convins că ediţia următoare va elimina toate stângăciile primei ediţii care au fost deja notate în agendă. Pot să spun, cu mâna pe inimă,  am constatat că este un concurs făcut de sportivi pentru SPORTIVI. Felicitări! Recomand oricui această cursă. Dacă trăiesc, am să vin şi la anul.

Somnul…

Am dormit în maşină, am rabatat scaunele şi am realizat un pat suficient de bun pentru o odihnă necesară până în zorii zilei. În poveşti se descriu palate de cleştar dar şi bucuria locuirii într-o căsuţa amărâtă dar…cu bucurie în suflet şi satisfacţie.

Întoarcerea…

Ne-am pus pe drum a două zi , pe la ora 11. Nu ne-am mai grăbit deloc şi ne-am răsfăţat oprind oriunde am considerat că merită să admirăm un peisaj sau să fotografiem un monument.

Reîntregirea familiei…

Întotdeauna este mare bucurie când se întâmplă acest lucru. Acum aveam motive în plus. Rata succesului a fost de 100 %.

Mulţumirile…

Mulţumesc echipei Bike & Run Petroşani pentu “binecuvântarea” şi sprijinul  acordat înaintea plecării în Bucovina, domnului Alin Șorecău, organizatorilor acestei curse minunate pentru posibilitatea de a participa la un eveniment de POVESTE.

Avram IANCU

Pe Avram Iancu îl mai găsiți și aici: http://iancuavram.ro/

Anamaria Sanda

Fă ce se cuvine. Câţiva oameni îţi vor fi recunoscători, restul vor fi uluiţi.

X

Pin It on Pinterest

X
Share This