Rezumatul pauzei. La fel. Aşteptări şi inutilitate.

5 min pentru citire

Trei titluri diferite şi toate se referă la concediul meu. Şi la viaţa noastră (da, e una). Se termină mâine (concediul, nu viaţa). De mâine o iau de la capăt, tot aici. Acum câteva zeci de zile, tot de pe scaunul ăsta din bucătărie, cinsteam o bere rece în virtutea bărbaţilor care au luat concediu, dar nu pleacă nicăieri pentru că soţiile muncesc. Au urmat apoi două săptămâni în care n-am făcut nimic. Doar planuri. Eram odihnit şi nerăbdător. Am avut şi musafiri, în două rânduri. Ne obişnuisem, oarecum, cu familia aproape. Ce viaţă faină. De la 18 şi 19 suntem singuri aici şi au trecut şapte ani.

O săptămână pe an, petrecută cu ai noştri, ne droghează cu entuziasm, putere şi hotărâre. Se mai şterg din zilele pe care le-am trăit cu gândul că aş fi putut face acelaşi lucru şi în România. Dar, aşa cum bănuiţi, la rece, mă gândesc şi că n-aş mai fi avut pe ce să scriu acum, n-aş mai fi avut nici bucătăria, berea aia rece şi scaunul ăsta de sub fund. Fără sacrificii mult mai mari. Şi nici logica asta.

Apoi cutremurul, eu la Amatrice, dezamăgirea mea atunci când am aflat că pe şefu’ nu-l prea interesează unde sunt şi ce fac. E italian şi nu înţelege. Nici nu prea vrea. Noi, românii, n-ar trebui să avem probleme. Mergem la muncă, muncim, suntem plătiţi şi ne întoarcem înapoi în cuşti. Până să ne cunoaştem, el credea (ştia de la alţii, mai plângăcioşi) că în România nu există nici măcar frigidere sau televizoare. Sau suc.

Şi că de luni muncă. De marţi, precis. Ştiu de multă vreme, suntem şi prieteni pe facebook, că el nu dă doi bani pe frazele mai lungi de două degete. Că revoltele, relatările şi jurnalismul meu, patriotic, i se par nişte prostii. Cu mistria şi cărămizile se fac banii. Restul e can-can. Dar, parcă de data asta m-a înţeles. Aşa mi-a suflat chiar luni seară, un mesaj cu „mai rămâi dacă vrei”. D-asta scriu abia acum. Nu ştiu ce l-a convins. Dar ştiu sigur că mi-aş fi riscat locul de muncă, pentru încă o zi la Amatrice. Voi lua titlurile alea pe rând, le dezvolt, dar o să accentuez „aşteptări şi inutilitate”.

Am încercat să mai colaborez p-aici, cu ziare. Au fost încântaţi de cum scriu până când au aflat că sunt român. Şi că dacă vreau s-o fac, să mă camuflez. Şi atunci, la fel ca acum, m-am ambiţionat. În dimineaţa de după cutremur, când eu povesteam aici tot ce văd, m-a căutat un băiat de la radio, că să intru în direct şi să povestesc. Şi mi-am pregătit un spici de câteva fraze, să nu mă fac de rahat. I-am dat chiar şi rezumatul, să-l citească, dacă are nevoie de detalii. Şi l-a citit, doar că eu n-am mai intrat în direct. Ştiţi, eu mă agăţ de toate ocaziile astea şi tot sper că cineva mă vede, aude sau citeşte. Realizează că pot şi vreau. Ce pot şi vreau. De asta, când am aflat că de marţi se munceşte, m-am gândit serios la consecinţele unui refuz. Că poate mi se oferă vreo ocazie pe bune. Că suflet şi interes mai mult decât alţii cu master, se vede. Şi modestie – mă laud că ştiu. Şi ştiu că ştiu, că doar la treişpe ani scriam în ZIUA şi paginam Pupăza din Tei. Ba chiar îl trăgeam şi pe Iliescu de papion, la Scânteia. Fără pile.

Pe 24, imediat după, împins de la spate de Ana şi Iulia, am scris. Imediat după, Mîndruţă mi-a distribuit articolul. Imediat după, când mă pregăteam de plecare, am început să primesc telefoane şi mesaje. Şi promisiuni. Am fost, timp de câteva zile, singurul român din zona asta care ştia să definească informaţia. D-aia m-au căutat toţi. D-aia şi haos. Atât a fost. Rămân aici, cu definiţia informaţiei în buzunar şi de mâine o iau de la capăt. Acelaşi capăt de care vorbeam la început.

Am cunoscut şi recunoscut politica. Am cunoscut Diaspora. Am înţeles şi cât de diferite sunt. Că lumea asta prezentă, e pe categorii. Că poţi să stai la ţigară cu un ministru, iar altul să nu te bage în seamă – pentru că pe ecuson se citeşte numele unui ziar din Valea Jiului, unul de care n-a auzit. Că sunt oameni care ajută, chiar şi în situaţii ca asta, doar dacă le „iese ceva”. Că nouă, în general, nu ne plac chestiile simple. Că ăştia odihniţi, profită de oboseala ta şi încearcă să-ţi formeze opinii. Că oricât de multe aşteptări ai avea, de mari cantităţi, România e la fel în toate răspunsurile. Că Diaspora se împarte în sute de asociaţii şi milioane de oameni. Că nu ştiu unii de alţii. Câţiva se calcă pe picioare cu Ambasada şi în loc să fie pe teren, de vorbă cu necăjiţii, stau în birouri şi scriu cereri către Guvern. Absurde. Că Diaspora, dar şi politica noastră pură, nu au definiţii. Că(ci) ea, poporul şi dezinteresul, le oferă puterea asta în străinătate, unora, ca din patru în patru ani, să-i mobilizeze pe fraieri. La vot. În interesul cuiva. Niciodată la fel şi niciodată pe merit, am mai zis-o. Da. Că Diaspora nu există. E doar o teorie a unui grup unit care (cică) ştie ce vrea. Există doar interes din România şi mulţi oameni dezorientaţi care muncesc pe brânci. Şi alţii, mulţi, care vor să ajungă ceva, pe undeva, pe definiţia asta umflată şi se dau „şefi de comunitate”.

Capătul meu. De mâine muncă. Am lăsat în textul ăsta mai multe idei neterminate, tocmai pentru că mi-e ciudat să le dezvolt. Şi mi-e ciudă. Şi n-are sens. Am ieşit din subiect, dar am rămas tot cu ideea de camuflare, aia sugerată de alţii. Rămas cu multe întrebări, dar fără aşteptări sau răspunsuri. Rămas acelaşi, dar tot aici. La fel.

Sergiu BALABAN-DUCK

Sergiu Balaban Duck

Sunt o persoană diferită pentru fiecare om care mă cunoaște. Pe voceastrazii.com din prima zi.

sortează după:   cel mai nou | cel mai vechi | cel mai votat
Clara
Vizitator
din nou eu, Sergiu draga, eu cu sacrificii enorme si total singura in lumea mare am invatzat un lucru foarte important: NIMANUI NU-I PASA DACA AI BANI DE PAINE, DACA ESTI SANATOS SAU POTI MERGE LA MUNCA PENTRU NICI UN SFERT DE SALAR PE CAT AI MERITA, IN SCHIMB II INTERESEAZA DE CE AI JAGUAR, DE CE MERGI IN CONCEDIU IN ITALIA? Pai de aia fratilor, pardon – invidiosilor- ca muncesc si ca nu ma mai intereseaza ce e ce voi- ma intereseaza ce e cu fetita mea si sotul ei, fratele, cumnata si sotul si mai exact mama! Nimeni… Citeşte mai mult »
wpDiscuz
X

Pin It on Pinterest

X
Share This