Român în fugă, corespondenţă de la marginea lumii

5 min pentru citire

De ce mă feream să spun că lucrez (şi) pe şantier. Da, o să fie lung şi mă văd nevoit să vă anunţ de pe acum că nu-i vreo chestie interesantă la mijloc, aici, în postarea asta. Doar câteva gânduri care mă rod. Dacă ţineţi la timpul vostru, nu citiţi mai departe.
E genul de text pe care nu-l pot citi cu voce tare. Genul de text de care, probabil, peste mai mulţi ani o să-mi fie ruşine. Asta dacă nu-l şterg până atunci. E sentiment. Şi trecut.

Titlul e sugestiv şi pleacă de la mentalitate. A mea (până acum vreo şapte ani) şi a altora: că eşti pe şantier dacă ai două clase, eşti prost de dai în gropi şi (nu e regulă) conduci o bicicletă. Ţi se zice Nea. Sau Dorel. Că nu ştii să faci altceva, nu vrei să faci altceva, nu ai cum să faci altceva. Îţi bei tot salariul şi îţi baţi nevasta şi copiii. Eşti moldovean sau oltean. Şi, mai ales, nu ţi-a plăcut şcoala.

screenshot_5Eu scriu asta pentru că (doar) acum am curaj. Şi că excepţia (da, la Godină mă refer) se găseşte şi prin alte domenii. Eu nu-s deştept, oho, mai am multe de învăţat. Dar ştiu să fac şi altceva. Mă puteţi chema special Duck. Înainte să vă povestesc de ce sunt eu pe şantier, trebuie să ştiţi că am crescut în Bucureşti. Fără tată. Am ajuns la şaptişpe ani schimbând trei şcoli, două licee, patru cartiere şi vreo cinci locuinţe. Chirie, evident. Apoi Petroşani, Valea Jiului, numai doi, trei, aproape patru ani.

Să scriu. Asta ştiam să fac cel mai bine înainte să învăţ meserie. La optişpe ani, înainte de examen, şoc, am rămas fără casă. Mama nu muncea. E nasol cu muncile în VJ, se ştie. Numai noi ştim câte sacrificii am făcut. Şi mătuşa care ne trimitea 100 de euro pe lună, ca să trăim. Şi ea. Numai noi ştim câtă chinuială ca să dau examenul de doişpe clase.
Şi să şi promovez, nu doar să-l dau. Cu toate şocurile alea, am reuşit să scot un opt fără ceva. Cu cea mai mare notă la, ghiciţi, Română. Sar peste detalii şi precizez că ziaristul eu, este investiţia multor ani (morală): oameni cu şcoală şi experienţă în domeniu cât vârsta mea (pe unii îi ştiţi, cu toţii), care au văzut ceva talent şi potenţial în degetele mele, mi-au zis că voi avea o carieră mişto şi să nu mă las, că e păcat. Şi şi-au dat interesul, sincer, ca eu să învăţ ceva. Păcat a fost. N-am ajuns aici, aşa, pentru că n-am vrut altceva. Am vrut. Încă vreau. Ştiu că mulţi, în România sau din România, nici voi n-aţi avut de ales în momente cheie ale vieţii. Mă înţelegeţi.

screenshot_13De trei ori am şters tot, de trei ori am început să scriu iar. Vreau cumva să luminez trebuşoara asta populară cu „hă, pe şantier? Marş mă, al drq analfabet” de care a început să mi se facă scârbă. Una care nu-i deloc de luat în râs, de judecat şi de considerat. Nici incredibilă, adică nu credibil. M-am ferit să recunosc pentru că aveam impresia că-mi afectează, într-un fel, citirile. Că lumea, fixată pe mentalitatea Dorel, n-o să dea doi lei pe ce scriu eu. Că o să asocieze totul cu nujtiu ce aberaţie scoasă din fundul minţii, de-un Nea zugrav-zidar în aşteptarea ajutorului social, la barul din colţ. Acuma, c-aţi văzut ce pot (dovadă-i feedback-ul voceastrazii.com), nu-mi mai pasă ce se crede.

Ziceam de plecare. Că am plecat imediat după examen. Aţi ghicit, n-am facultate. Fără un loc de muncă, cu o mamă care nu putea munci şi într-o zonă în care imediat se moare de sărăcie, am dat-o dracului de facultate. Ca să faci una, îţi trebuie bani şi casă. Sau…măcar casă. Şi am fost mulţi ani supărat pe România, că nu mi-a dat de ales. N-am găsit un loc de muncă care să-mi permită să trăiesc, să merg la facultate şi să ajung ce (zic alţii) merit. N-am primit niciun ajutor. Eu am dezamăgit oameni. Alţii au primit case şi servicii cu un clic. Şi pot înşira motive şi supărări până mâine la ora asta. Am plecat spre Italia ca să trăiesc şi să revin, cândva, cu un buzunar de bani. Şi să continui ce-am început. Buzunarul de bani nu-l am, iar hotărârea mea scade după fiecare leafă luată. Au trecut ani, iar „câteva luni şi vin înapoi” e mai departe (ca atunci) şi mai irealizabil.

screenshot_14Sunt într-o pauză a carierei mele, în aşteptarea a nuştiuce ocazii care să m-aducă acasă. Deşi nu cred c-o să mă mai scoată ceva de pe şantier, nu. M-am ferit să recunosc şi pentru că eu, încă sub aburul laudelor d-atuncia de când eram puştan prin şcolile presei mici, cred că locul meu nu-i aici în praf. M-aş fi lungit mai mult, dar ideea aţi prins-o. Partea bună, dacă ar exista vr-una, e că…învăţat să gândesc la fel ca un ziarist, aici, chiar n-are cum să mă cumpere sistemul. Al nostru. Că m-am născut român şi o să mor român. Deci dau cu el de toate gardurile, în scris, fără frici. Formare şi deontologie? Cam tot ce-nseamnă jurnalism, din cărţi şi din amintiri. Şi am învăţat în paralel şi-o (altă) meserie.

11915678_857043664387118_6611787651047531688_nOcupaţia mea e undeva în pom, ziua cancioc, seara pix. Na, laptop. Numai când sunt în stare şi am despre ce să scriu. Nici hăis, nici ceală. Nu sunt dator nimănui cu explicaţii, mă doare-n plisc atunci când mi se zice că-s pseudo. Vreau doar să ştiţi şi să vă obişnuiţi cu ideea că există şi zidari jurnalişti. Eh? D-ăştia puri, pe standarde vechi, dar departe de toată corupţia din România. Şi care au ajuns aşa de nevoie; pe care, dacă-i criticăm numai pentru că-s juma’ de normă, din pasiune, s-o facem conştienţi.

 

Şi aici: http://www.cotidianul.ro/povestea-zidarului-jurnalist-roman-emigrat-in-zona-amatrice-287458/

Sergiu Balaban Duck

Sunt o persoană diferită pentru fiecare om care mă cunoaște. Pe voceastrazii.com din prima zi.

sortează după:   cel mai nou | cel mai vechi | cel mai votat
ice4you
Vizitator
Iti multumesc pentru marturisirile sincere! Apreciez! Dar … asta e un blog personal, sau o publicatie online unde se trateaza subiecte diverse? Intreb sa stiu cum sa il inteleg. Pe de alta parte, zona din care ai plecat, moare de saracie? Hmmmm … vorbesti din ce si mai ales a cui perspectiva?! Nu e normal sa bagi in aceiasi oala o comunitate din persepectiva ta si experienta ta de viata. Eu nu pot spune asta: eu nu mor de saracie si stiu foarte multi ca mine care au trait din munca pana acum si tot din munca traiesc si de… Citeşte mai mult »
Clara
Vizitator
nu stiu daca de la nume dar se pare ca de data asta nu primim noi gheatza ci tu ai inima de gheatza 🙁 ideea e ca 90% din locuitorii vaii jiului lucreaza pt salarii de mizerii, putini au avut si au norcul tau- concret tu ce lukrezi? provii din familie cu mama si tata ? cand timp au fost ei in somaj? e usor sa comentezi cand ai tot… Sergiu e foarte sincer si are curajul sa scrie tot ceea ce se intampla, necenzurat , slava Domnului- daca nu poti sa pui o bucatzica la viatza amara a majoritatzii… Citeşte mai mult »
ice4you
Vizitator

De la 16 ani am fost singur pe lume pana la astia aproape 40, de atunci si muncesc ce a fost sa muncesc si aici inchei povestea mea ca o dam deja in telenovele. Am zis asta ca sa nu mai crezi ca am avut tot asa cum ai presupus din nu stiu ce motive, dar probabil ca ai obiceiul asta de a judeca si mai ales a da verdicte.
Nu am nevoie de lumanari aprinse nicarii, Dumnezeu te vede si fara sa te tarasti pe coate pe la Arsenie Loca.
Asta’i!
Toate bune.

Anamaria Sanda
Admin

Bună! Îți răspund eu, cealaltă ”voce a străzii”. Eu l-am încurajat pe Sergiu să scrie aici despre ce simte el. Nu vrem să fim standard, nu ne dorim să ne încadrăm în niște tipare ”scorțoase”. Vocea Străzii e a noastră, a voastră, putem scrie aici despre orice, inclusiv despre experiențele noastre. Iar Sergiu scrie bine. 🙂

ice4you
Vizitator

Multumesc pentru raspus. 🙂 E treaba voastra ce si cum scrieti, ce am scris eu mai sus e doar un feedback pe care il puteti gestiona cum credeti de cuvinta. Spor.

Duck Clara
Vizitator

regrete ca ai fost singur, felicitari ca esti bine- insa , tu de ce judeci, de ce te doare ce scrie Sergiu? de unde stii:- eu ce viata am avut? si de ce te legi de oameni pe care nici nu-i cunosti?
toate cele bune si incearca sa citesti si printre randuri
Vocea strazii- vocea tuturor care au ceva de spus liber!

wpDiscuz
X

Pin It on Pinterest

X
Share This