Ștefan Popescu, din Târgu Jiu, supraviețuitor al cutremurului din Amatrice: ”De sub dărâmături se auzeau oameni care strigau după ajutor”

3 min pentru citire

ioana, stefan popescu, ministrul munciiDoi soți din Târgu Jiu, care lucrează de mai mulți ani în Italia, au povestit colegului nostru Sergiu Balaban Duck despre zilele de coșmar trăite după cutremurul care a lovit Amatrice. Groază, oameni plângând, umblând dezbrăcați și desculți pe străzi, copii zdrobiți sub casele prăbușite. Și alți oameni care implorau, de sub dărâmături, să fie salvați.

Ștefan Popescu povestește că cel mai mult s-a temut pentru viața fiicei lui și că el, împreună cu soția lui, Ioana, au scăpat printr-o minune, mai ales că stăteau la etajul patru al unui bloc din Amatrice.

”Nu m-am uitat la ceas să văd cât este când a început cutremurul. Eu am un somn foarte sensibil, m-am trezit la primele zguduiri. Fugea casa, fugea la vale, se ducea mai mult de jumătate de metru în față”, povestește Ștefan Popescu.

Bărbatul susține că totul a durat cam un minut: ”Însă totul a plecat foarte dur. Nu a fost un cutremur care să plece lin, să se zgâlțâie ușor. S-a plecat direct, huiruind, zdrăngănind, a căzut totul din casă, mobila a sărit din perete. În casă eram doar eu și soția, fiica mea și alte trei românce stăteau în altă casă veche, la Sommati”.

După clipele de groază din timpul cutremurului au urmat altele. Au crezut că blocul se va prăbuși și au ieșit în fugă din locuința lor, lăsând totul în urmă. Și-au îndemnat și vecinii care-și făceau bagajele să facă la fel, să fugă pentru a scăpa cu viață. ”Plecați, cade, lăsați bagajele!”, le-a strigat bărbatul vecinilor care încercau să mai salveze ceva din agoniseala de-o viață.

Scăpați ca prin urechile acului, cei doi soți au pornit spre locuința fiicei lor, rugându-se ca ea să fi scăpat.

”Îmi țineam soția de mână și mergeam pe stradă. Casele erau căzute una peste alta. De la o casă au ieșit două fete ținându-se de mână, în maieu și chiloți. Treceam peste moloz. De sub dărâmături se auzeau oameni care strigau după ajutor. Noi eram disperați să ajungem la fiica noastră. În drum am găsit un băiat pe care îl cunoșteam care își striga sora. El ieșise, dar casa era căzută în spatele lui. La 10 metri a căzut o casă în fața noastră. Mirosea a gaz, am luat-o la fugă. Putea să fie mai rău de atât”, își amintește bărbatul.

Și-a găsit fata și prietenele. Scăpaseră. Casa în care locuiau s-a dărâmat, dar au reușit cumva, să coboare de la etajul unu pe o perdea legată de o țeavă: ”Am ajuns la fete. Erau în pijamale, desculțe, pline de praf și foarte speriate. Le-am luat în brațe, le-am pupat.  Fiica noastră era rănită, i-au căzut țiglele în cap și ceva în spinare”.

În zilele următoare Ștefan Popescu a dat o mână de ajutor salvatorilor și a ajutat la identificarea oamenilor pe care îi cunoștea și care și-au pierdut viața.

”Eu cred că nu s-au scos toate corpurile. Când scoți tot molozul, atunci vezi câți mai sunt sub dărâmături. Aici e sat de vacanță, oamenii vin cu miile în luna august. Nu știu câți români mai sunt prinși sub dărâmături, este posibil să fie unii care lucrau la negru. Am fost să văd, dar nu mai vreau în viața mea să văd așa ceva. Corpuri mutilate, zdrobite, copii morți. Să vezi copii morți, zdrobiți…. Nu mai vreau să văd așa ceva în viața mea!”, mai spune bărbatul.

în foto: Ioana și Ștefan Popescu, Sergiu Balaban Duck

Anamaria Sanda

Fă ce se cuvine. Câţiva oameni îţi vor fi recunoscători, restul vor fi uluiţi.

X

Pin It on Pinterest

X
Share This