Petite Maman (2021)

Céline Sciamma, o realizatoare care pana in prezent ne-a oferit doar portrete de femei, pare acum dornica sa “capteze” copiii in lung-metrajele sale. Descoperind Petite Maman avem impresia ca avem din nou 8 ani, cu toate avantajele si limitele specifice acestei varste.

Totul incepe cu scena in care micuta Nelly onoreaza o traditie care ii apartine: ii place sa salute batranii dintr-un azil pe care il cunoaste foarte bine deoarece are obiceiul sa vina aici destul de des pentru a-si vizita bunica. De data aceasta, lucrurile stau putin diferit: salutul este definitiv, este un Adio deoarece bunica sa a murit. De aici ajungem direct in casa in care a crescut mama sa, care trebuie golita in totalitate. O astfel de confruntare este dureroasa, atat pentru Nelly cat si pentru mama ei. Mama ei, se ridica brusc si pleaca lasand-o impreuna cu tatal ei. Insa Nelly, care este genul de copil care remarca mai multe lucruri decat si-ar dori adultii, nu este tocmai singura, nu dupa intalnirea cu Marion, o fata de varsta sa, pe care a intalnit-o in mijlocul padurii, in timp ce cauta faimoasa casuta de lemn din copilaria mamei sale.

Cateva cuvinte sunt de ajuns si prietenia dintre ele este deja stabilita in mod oficial. Fac o vizita in casa lui Marion, pe care avem, in mod straniu, impresia ca am mai vazut-o undeva.

Nu mai este nevoie sa spunem mai multe insa ceea ce este frapant este aceasta dorinta a copiilor de a-si cunoaste mai bine parintii. Sa ii cunoasca cu adevarat, nu prin intermediul povestilor din copilaria lor. Imi era frica de tatal meu, spunea adesea tatal lui Nelly. Insa aceasta micuta nu vrea povesti. Vrea sa stie care sunt emotiile traite de parintii sai in copilarie, la varsta pe care o are ea acum, vrea sa stie ce gandeau, de ce le era teama. Oricum ar fi, trecutul nu este foarte departe in acest film, este la capatul drumului si poate ar trebui sa il vizitam si noi intr-o zi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?